Senzatie

Imaginatia unui nebun nu poate ajunge acolo unde am ajuns eu, un simplu om mediocru. Duritatea cu care a fost abordata toata fericirea mea se numeste durere. Iar durerea mi-a provocat melancolie.. asa cum se spune, melancolia este sentimentul ca nefericirea are sa te copleseasca chiar in mijlocul paradisului. Pupilele mi s-au micsorat, iar mansarda fara flori la geam m-a imbratisat in chin. Cine mai stie ce este fericirea? De parca un liliac mai stie ce este un rasarit de soare... Si imi pare rau si, ma doare, dar nu am cuvintele necesare sa-ti spun asta... sau poate ca am cuvintele, dar nu am vointa. Asta doar pentru ca stiu ca ar trebui sa-i fiu loiala durerii tale si sa ma conduca in deserturi argintii cu luna plina. Dar acum nordul a devenit sud, iar sudul nord, pentru ca viata mea s-a schimbat radical. Mi-e frica sa-ti cunosc nemarginirile pline cu ura si chin. Mi-e frica sa te privesc in ochi si sa-mi spui "totul o sa fie bine". Dar sper ca el sa ma conduca in vise albe stinse de apusuri calde, tarzii, in locuri nemaiintalnite vreodata si sa-mi spuna ca va fi langa mine.. pentru ca el nu s-a stins, el arde mai puternic decat a visat vreodata... este pe culmi mai inalte decat si-a putut descrie in sufletul sau candva... si asta pentru ca vei ramane mereu cu noi, oriunde te-ai duce, T. !

Floarea de marmura

Lacrima curse incet pe marmura slefuita,
Iar ea, cu gandul departe, o sterse cu o batista;
Caci el departe de casa plecase,
Dorul in adancul sufletului se creease.
Nici soarta nu-l mai putea intoarce din drum,
El avea un scop,desenat din imagini de fum.

Fantasme in ceata creand vise in noapte
Se jucau cu mintea ei de femeie: 
Imaginea lui scrisa intr-o carte,
Desenand o inima rece deschisa cu o cheie.
Si asa trecea timpul, intr-un timp firesc,
Descris in mai multe linii de stele pe cerul ceresc.

In linistea singuratatii visase fericirea,
Fericirea dorita dintotdeauna in tacere;
Dar cand a vazut cruzimea  realitatii,
A plecat sa-si gaseasca pacea in alt timp al vietii
Sperand sa scape de suferinta si chin,
Cand a cutreierat lumea pe stanci si mari, lin.

O ploaie de stele se revarsa pe cerul incins,
Cand ea si-a adus aminte de scrisoarea primita
De la iubitul sau fugit si pe mare intins,
In care scria locul ascuns, ce o ademenea ca o ispita.
Si atunci, in genunchi, Lui Dumnezeu a multumit
Fericita de micul secret al lui descoperit.

Dupa ce a facut bagajul, terminat cu 3 boboci de trandafir,
Si-a luat ramas bun de la viata normala,
Si a plecat pe urmele lui intr-o rochie neagra de casmir,
Urmand saptamani intregi calea luata de constiinta lui loiala.
Dupa apusul de lumina i-a descoperit forma trupului
Dansand in lumina lunii pe barca infinitului.

Dar pe acea barca nu era singur,
Luna desena liniile unei alte femei
Vrajindu-l in parfumul noptii, imatur,
Deschizand noi sentimente cu felurite chei.
Cu lacrimi inundand sufletul amarat,
Ea scrise cuvinte pe timpul hotarat.

Amanta lunii disparuse in vis,
Iar el fugise pe malul marii,
Dar a avut o surpriza cand a vazut un mesaj scris,
Plutind pe 3 boboci ai cugetarii:
"Semnul dragostei noastre pluteste asemeni sufletului meu in alb".

Pe nisipul macinat de temperatura
Statea ea certand noaptea orgolioasa,
Iar atunci cand luna disparuse dupa a apei secare,
Ea primi o imbratisare amoroasa,
De la al sau iubit ingeresec,
Ce i-a soptit slab: "P.S.: Te iubesc."

Plimbare prin mine..

M-am lasat in mainile inconstientului. Mergeam cu viteza si ma uitam prin geamul patat de picaturile uscate de timp la un avion care impartea cerul in doua parti albastre, inegale. Priveam nimicul, si in acelasi timp infinitul, cum este impartit, lipit dupa, doar de urma lasata in nori de catre avion. Am deschis geamul ca aerul care imi batea in fata cu precizie sa ma asigure ca nu-mi imaginam nebunia... si totusi avionul si-a continuat drumul pana cand a disparut dupa linia orizontului, asa incat am ramas cu privirea doar pe cele doua bucati de necunoscut. Am iesit din masina si mi-am continuat drumul pe jos... Cerul era deja rosu la orizont, iar la zenit albastru inchis, cu cateva stele. Batea un vant subtire si rece prin crengile seci ale copacilor din strada. Nu mi-am dat seama cat de mult m-am plimbat in mijlocul imaginatiei mele, pentru ca la un moment dat, m-a invaluit noaptea si m-a luat prin surprindere. Mi-as fi dorit sa am un felinar la mine, dar am omis asta din vedere... asa ca m-am plimbat singura in noapte, pana cand am adormit pe o banca uitata de parc. 

Independenta creeaza dependenta

Dependent va fi cel independent...persoanele care se inchid in ele total,greu vor mai avea cel mai bun prieten in viata.Si cred in faptul ca independenta"dauneaza grav sanatatii"...nu mai ai cu cine socializa,inseamna ca esti nul in interior.Este ca si cand o pasare si-ar taia aripile,ca si cand leul ar ramane fara colti,ca si cand ariciul nu ar mai avea tepi,ca si cand sarpele nu ar mai avea venin,ca si cand pestele nu ar mai avea apa,este pur si simplu ca si cand nu mai stii sa zambesti.Ai uitat sa observi sclipirea din ochii persoanei cu care vorbesti,sau buzele care se arcuiesc in cuvinte,sau gesticularile interlocutorului..Ma uit la stele si ma gandesc la faptul ca intre ele va exista mereu o legatura,cerul le va lega mereu pe toate,sau ca bobocii vor avea mereu alti boboci prin jurul lor,din cauza ca toti se afla pe tulpinile aceluiasi trandafir.Voi incheia cu un proverb chinezesc:"A deschide un magazin este uşor, a-l păstra deschis este o artă.",in care magazinul reprezinta pentru mine prietenia,asa ca...dupa ce citesti asta,spune-i celui mai bun prieten cat de mult inseamna el pentru tine :)

Si totusi...

Am fost dupa ceva timp in locul preferat: pe bloc. M-am asezat ca sa-mi adun si sa-mi aranjez gandurile in minte. Momentan voi alege o imagine pentru a descrie ceea ce gandeam:pe un fundal negru, multe " poze" cu diferite persoane, cu diferite momente, cu diferite locuri; unul dintre ele s-a oprit si a incercat sa ma scufunde in logica lui: un gand foarte simplu - majoritatea filmelor incep cu doi oameni care se iubesc, dupa aceea se cearta foarte tare si nu mai vorbesc deloc... si totusi... finalul filmului apare atunci cand cei doi se saruta si se iubesc din nou. Stateam sa ma intreb oare de ce nu este vreun film in care finalul sa constea in supararea celor doi pe vecie... ? Un raspuns posibil la aceasta intrebare ar fi ca in viata se intampla mereu exact ca in filme, desi toate persoanele iti spun sa te trezesti la realitate ca "nu esti intr-un film" ...
P. S. : azi nu am avut inspiratie,dar am scris din suflet ;))
P. P. S. : je mors...je te manques...je ne peux plus voler...
P. P. S. : (later edit - anul 2016, luna iunie) Mai mult de atat, nu uita ca "Viata bate filmul".

                                         https://www.youtube.com/watch?v=wE4lnC25fnU

Viata.

Norii se aduna-n cer
Acopera albastrul adanc
Cu a lor culoare,etern
Si timpul s-a vazut trecand.


Dar cineva sopteste cuvinte de amor
Pe banca aurie se aude un raspuns:"Te ador"
Si spera ca viata va ramane asa,
Ca soarta numai dragoste le va mai da.


Copacii danseaza incet pe ritm,
Pe ritmul vantului incet si lin;
Frunze rosii acopera incet
Pamantul ce se-nvarte unic.


Copiii rad in fata locuintelor moderne,
Pentru ca lumea are probleme interne,
Si a scos aceste fiinte in tipete afara,
Ca sa se certe acum in viata asta amara.


Voi toti-proprietarii din fata,
Pentru care ceilalti sunt "chiriasii din fund",
Care ii barfiti pe dusmani la piata,
Iar ei va vor ignora curand...


Pentru ca noi vom ajunge sus,
Voi va veti cere scuze plangand
Si noi vom rade la un must
Iar voi,prea tarziu,lui Dumnezeu rugand...

Jocul de echipa, jocul de volleyball

O senzatie interioara iti amesteca sangele cu o doza intensa de adrenalina... inima se grabeste sa bata, iar mintea nu mai gandeste lucid. Tu esti cea mai mica si inocenta persoana din tot grupul, iar in timpul meciului te gandesti ca te aflii in teren cu cei mai buni jucatori, cu cei mai mari, cu celor care le pasa cu adevarat unde pica mingea. Emotiile se inmultesc, inima inca se grabeste sa pompeze sange. Doamna profesoara, doamna care arbitreaza, doamna care tipa atunci cand gresesti, doamna care da voie mingii sa isi inceapa zborul prin acel fluier care iti creste adrenalina, emotiile continua sa creasca, inima pompeaza sangele ametior de repede. Intr-un sfarsit, ti-a venit vremea sa servesti. Te-ai gandit pe tot parcursul meciului la acest moment, ti-ai adunat atatea emotii, lumea te roaga sa nu gresesti, iar ultimul pas: s-a auzit fluierul doamnei. Vezi mingea cum se indreapta spre tine, iar tu o lovesti cu forta deplina din mana ta. Te uiti emotionat daca trece peste fileu, daca va fi un om care sa o trimita inapoi, sau daca vei marca un punct cu acea minunata serva iar toti te vor felicita. Si totusi, din cauza emotiilor, a adrenalinei, ratezi linia terenului. Mingea se duce, dar in sensul gresit. A inimerit intr-un loc ce nu se ia in considerare, totusi toti iti spun ca nu e nimic, " data viitoare" . Emotiile se risipesc, inima se calmeaza, iar tu le zambesti tuturor. Vine randul adversarului sa serveasca... si observi ca mingea vine spre tine, dar... nu stii sigur daca sa dai, sa nu dai... si uite ca emotiile trecute plus adrenalina te ajuta atat de mult incat marchezi un punct care schimba situatia jocului. Emotiile te ajuta sa iei decizii importante, am aflat-o chiar azi, pe propria piele. :)

Soapte sub clar de luna

Patura de un albastru inchis acoperea partea superioara vederii mele.Simteam puterea ce se napustea fara mila asupra mea. Cercul alb colora patura de sus. Presiunea se acumulase acolo sus, iar acum a coborat sa ma inconjoare. M-am simtit atrasa fizic... psihic, si imi doream sa strang luna in brate. Acest magnet cu care interactionam intens, m-a vrajit. Numai ca, aici nu exista un practicant de magie, care sa ma scoata din forta de atractie a lunii. Aici eram numai eu si pustietatea, ambele ne asemanam pentru ca am fost golite, nu mai aveam energie, nu mai aveam ganduri, eram hipnotizate, ea de inexistent si eu de luna.Viata orientata spre exterior... nu mai gaseam drumul spre centru, spre mine... atentie difuza... Multe picaturi au inceput sa apara pe fruntea mea inrosita.. simteam cum caldura imi intra prin piele si ma sufoca... dar atunci a venit alinarea.. o ploaie torentiala de vara incepuse la timp. Presiunea se ridicase, pustietatea devenea din ce in ce mai evidenta, iar patura se scuturase:  luna a furat stelele si a plecat mai departe... brusc, totul a revenit la normal. 

Viata in lumina si sfarsitul in intuneric... ( Viata unei raze de soare)

                                             

Curgerea incandescenta a lunii in soare lumineaza sosirea primaverii tarzii. Plasa fin tesuta cu crampeie periculoase de vise este plina de astfel de uitari ale noptii. In fiecare dimineata si in fiecare seara, programul liniei rosii incepe, respectiv se termina in fiecare secol, in aceeasi clipire a ochilor plini de speranta. Rasare dintr-o sursa de lumina si se frange asupra incuietorii vazute a lumii. Marii fotografi au avut prilejul sa o fotografieze, marii pictori sa o picteze,iar copiii sa o viseze... ea este sclipirea de viata din sufletele tuturor! Bolta argintie dezvaluie tristetea lui, fericirea ei, dragostea dintre ei doi. Insa, dupa ce si-a respectat meseria( scopul vietii sale) si dupa ce a fost sfanta, fidela cerului, o putere nevazuta a noptii a intrecut-o. Si s-a straduit enorm, pana cand a fost uitata in cetatea intunericului, acolo unde domnesc stelele si luna. S-a zbatut, a tipat, pana cand rasuflarea a parasit-o. Astfel, s-a stins o sursa galbena de caldura. Si astazi, acei vechi fotografi, acei vechi pictori se uita in operele lor de arta si isi aduc aminte ce frumos a fost candva...

In drum spre...mine

Am incercat sa ma gasesc, m-am uitat dupa mine, m-am strigat, am stat atenta sa vad daca imi aud vocea... m-am uitat in oglinda si mi-am dat seama ca ... nu ma vad, nici o reflectie, nici un personaj in povestea oglinzii... ochii mei s-au bulbucat de mirare, pentru ca atunci cand te uiti normal intr-o oglinda, te vezi, iti vezi ochii, buzele, poate chiar si corpul... dar acum.. a fost diferit si m-am panicat... nu ma puteam gasi, ma cautam dar fara nici-o speranta... imi simteam fata uda... de lacrimile ce nu se mai opreau sa curga... dar nici macar o picatura nu se arata in oglinda... parca nici nu existam in fata ei...ca si cand m-am evaporat... Imediat, m-au cuprins doua brate de piept si au incercat sa ma traga in oglinda... aveau o forta coplesitoare,care m-a fortat sa le urmez ... in universul oglinzii... stateam cu fata la usa camerei mele. M-am intors. Am vazut ceea ce cautam de un numar infinit de secunde interminabile. M-am vazut, m-am gasit. Dar asta era lumea in care ma vedeam, pentru ca in taramul in care fusesem nu te vedeai in oglinda... hhmm, ciudat, foarte ciudat... ca si cand am fost in alta galaxie... s-ar putea ca oglinzile sa fie de fapt un portal spre o alta lume... mai buna, sau mai rea.