sâmbătă, 26 martie 2011

Soapte sub clar de luna

Patura de un albastru inchis acoperea partea superioara vederii mele.Simteam puterea ce se napustea fara mila asupra mea. Cercul alb colora patura de sus. Presiunea se acumulase acolo sus, iar acum a coborat sa ma inconjoare. M-am simtit atrasa fizic... psihic, si imi doream sa strang luna in brate. Acest magnet cu care interactionam intens, m-a vrajit. Numai ca, aici nu exista un practicant de magie, care sa ma scoata din forta de atractie a lunii. Aici eram numai eu si pustietatea, ambele ne asemanam pentru ca am fost golite, nu mai aveam energie, nu mai aveam ganduri, eram hipnotizate, ea de inexistent si eu de luna.Viata orientata spre exterior... nu mai gaseam drumul spre centru, spre mine... atentie difuza... Multe picaturi au inceput sa apara pe fruntea mea inrosita.. simteam cum caldura imi intra prin piele si ma sufoca... dar atunci a venit alinarea.. o ploaie torentiala de vara incepuse la timp. Presiunea se ridicase, pustietatea devenea din ce in ce mai evidenta, iar patura se scuturase:  luna a furat stelele si a plecat mai departe... brusc, totul a revenit la normal. 

duminică, 13 martie 2011

Viata in lumina si sfarsitul in intuneric... ( Viata unei raze de soare)

                                             

Curgerea incandescenta a lunii in soare lumineaza sosirea primaverii tarzii. Plasa fin tesuta cu crampeie periculoase de vise este plina de astfel de uitari ale noptii. In fiecare dimineata si in fiecare seara, programul liniei rosii incepe, respectiv se termina in fiecare secol, in aceeasi clipire a ochilor plini de speranta. Rasare dintr-o sursa de lumina si se frange asupra incuietorii vazute a lumii. Marii fotografi au avut prilejul sa o fotografieze, marii pictori sa o picteze,iar copiii sa o viseze... ea este sclipirea de viata din sufletele tuturor! Bolta argintie dezvaluie tristetea lui, fericirea ei, dragostea dintre ei doi. Insa, dupa ce si-a respectat meseria( scopul vietii sale) si dupa ce a fost sfanta, fidela cerului, o putere nevazuta a noptii a intrecut-o. Si s-a straduit enorm, pana cand a fost uitata in cetatea intunericului, acolo unde domnesc stelele si luna. S-a zbatut, a tipat, pana cand rasuflarea a parasit-o. Astfel, s-a stins o sursa galbena de caldura. Si astazi, acei vechi fotografi, acei vechi pictori se uita in operele lor de arta si isi aduc aminte ce frumos a fost candva...

luni, 7 martie 2011

In drum spre...mine

Am incercat sa ma gasesc, m-am uitat dupa mine, m-am strigat, am stat atenta sa vad daca imi aud vocea... m-am uitat in oglinda si mi-am dat seama ca ... nu ma vad, nici o reflectie, nici un personaj in povestea oglinzii... ochii mei s-au bulbucat de mirare, pentru ca atunci cand te uiti normal intr-o oglinda, te vezi, iti vezi ochii, buzele, poate chiar si corpul... dar acum.. a fost diferit si m-am panicat... nu ma puteam gasi, ma cautam dar fara nici-o speranta... imi simteam fata uda... de lacrimile ce nu se mai opreau sa curga... dar nici macar o picatura nu se arata in oglinda... parca nici nu existam in fata ei...ca si cand m-am evaporat... Imediat, m-au cuprins doua brate de piept si au incercat sa ma traga in oglinda... aveau o forta coplesitoare,care m-a fortat sa le urmez ... in universul oglinzii... stateam cu fata la usa camerei mele. M-am intors. Am vazut ceea ce cautam de un numar infinit de secunde interminabile. M-am vazut, m-am gasit. Dar asta era lumea in care ma vedeam, pentru ca in taramul in care fusesem nu te vedeai in oglinda... hhmm, ciudat, foarte ciudat... ca si cand am fost in alta galaxie... s-ar putea ca oglinzile sa fie de fapt un portal spre o alta lume... mai buna, sau mai rea.

miercuri, 2 martie 2011

Intuneric si speranta

Cand luna se ridica in aplauzele stelelor, apare si el... omul in negru. L-am vazut in sufletul meu, prin intermediul unui vis romantic. Cerul cenusiu era compus din speranta lui de a-si gasi iubirea. Umbra lui se proiecta in amurg. Pentru prima data porumbeii l-au insotit in noapte. Imbracat ca un detectiv, cu palaria si paltonul, tinea un trandafir alb in mana. In fiecare noapte tinea un trandafir rosu pe care il arunca pe apa in care se oglindea. De data asta, noaptea era foarte diferita:aparitia porumbeilor, culoarea trandafirului... trebuia sa fie si un al treilea element... care se pare ca a fost cel mai important pentru sufletul lui. In timp ce el statea cu fata la luna gandindu-se la singuratate, a aparut fericirea vietii sale. Intr-o rochie alba, s-a apropiat de omul in negru si l-a luat in brate. El a facut legatura dintre trandafir si rochie. Imediat si-a dat seama ca a gasit fericirea si i-a soptit tandru" te iubesc" . A luat trandafirul si i l-a pus dupa ureche. Vraja lunii i-a fermecat pe amandoi. Stelele au privit toata noaptea jocul de iubire.