In drum spre...mine

Am incercat sa ma gasesc, m-am uitat dupa mine, m-am strigat, am stat atenta sa vad daca imi aud vocea... m-am uitat in oglinda si mi-am dat seama ca ... nu ma vad, nici o reflectie, nici un personaj in povestea oglinzii... ochii mei s-au bulbucat de mirare, pentru ca atunci cand te uiti normal intr-o oglinda, te vezi, iti vezi ochii, buzele, poate chiar si corpul... dar acum.. a fost diferit si m-am panicat... nu ma puteam gasi, ma cautam dar fara nici-o speranta... imi simteam fata uda... de lacrimile ce nu se mai opreau sa curga... dar nici macar o picatura nu se arata in oglinda... parca nici nu existam in fata ei...ca si cand m-am evaporat... Imediat, m-au cuprins doua brate de piept si au incercat sa ma traga in oglinda... aveau o forta coplesitoare,care m-a fortat sa le urmez ... in universul oglinzii... stateam cu fata la usa camerei mele. M-am intors. Am vazut ceea ce cautam de un numar infinit de secunde interminabile. M-am vazut, m-am gasit. Dar asta era lumea in care ma vedeam, pentru ca in taramul in care fusesem nu te vedeai in oglinda... hhmm, ciudat, foarte ciudat... ca si cand am fost in alta galaxie... s-ar putea ca oglinzile sa fie de fapt un portal spre o alta lume... mai buna, sau mai rea.