Nu stiu

O clipa. Doar de o clipa este nevoie. Timpul, secundele, amintirile, visele, curg, trec pe langa tine, te lovesc, te iau de mana si te zguduie ca un cutremur. Te rascolesc, cred ca asta este cuvantul. Timpul este relativ. Universul conspira. Geniile sunt persoane nebune, intrucat una normala nu le poate intelege. Si cum majoritatea suntem banali, o regula a vietii plantate in pamant, asa ne este dat sa consideram o exceptie. Pe langa timp si genii, exista spatiul. Sentimentul denotat de muzica este dat de o singura vibratie ce se propaga in spatiu. Un simplu praf de stele atat de mic incat nu-l vezi, il simti. Iti coase un model in suflet, o amintire, o bataie a inimii. Iar apoi? Apoi incepi sa te zbati in melancolie, euforie, nestiinta, caci tu esti banal, nu geniu. 

Toate aceste voci ce lasa urme pe pereti...ce vreti? Poate voi intelege candva..intr-o alta dimensiune, intr-o alta viata, intr-o alta galaxie, intr-o alta casa, intr-o alta istorie, intr-o alta batalie...intr-un alt timp. Poate. Niciodata cu siguranta.

Side Note

Timpul consuma iubire. Ochii verzi viseaza, zambesc, chibzuiesc momentul prezent si isi aduc aminte de apusurile petrecute alaturi de suflete calde. Dar oare in urma acestor amintiri ce ramane pictat? De fapt, oare ramane pictat ceva? Mai sta cineva sa picteze dupa ce foaia ramane nesifonata, imaculata, dupa ce omul isi odihneste ochii, dupa ce Universul lasa o urma de fum in destinul respectivei stele?

Trăiesc ca să iubesc

 Nu știu din ce cauză, omul depinde de definiții. Omul are nevoie să își însușească descrieri, are nevoie să înțeleagă, ca mai apoi să poată simți. Incapacitatea de a prioritiza sentimentele la nivel de individ, ba chiar de a le păstra, constituie un obstacol în evoluția omenirii. Nu mai știm să vorbim cu vecinul, nu mai știm să hrănim un porumbel rătăcit, nu mai știm să mirosim o floare, nu mai știm să privim cerul și luna...multe nu mai știm. Puține știm ca să ne mai putem numi oameni. Prea puține. Am devenit niște roboți, conduși de frică și de butoane, întrucât nu tehnologia depinde de noi, ci noi depindem de tehnologie. Este noul nostru viciu. 
 Evident, realizarea acestui adevăr mă întristează. Cu toate astea, atunci când mi se oferă ocazia, încerc să scot acest defect în evidență și să îl tratez cu iubire. Într-un final...nicio boală nu este incurabilă în fața iubirii

A trecut mult si mult va mai trece... pana vei intelege.

Deschide te rog ceasul si ofera-mi niste timp..doar de imprumut. Lumea zboara prin vise ce-mi acopera fiecare clipire si totul se dizolva in vorbe, in clipe si-n nisip. Stele reci sclipesc acum fermecatoare prin vraja noptii violete. Dar cu ce scop, copile? Esenta si-a pierdut-o de mult. Fericirea si-a pierdut culoarea, la fel si semnificatia anotimpurilor. La ce e buna iarna, cand afara e ceata, nu zapada? Nu intelegi, caci lumea mea se afla in delir. Isi cauta un soare, o luna si iubire. Niste timp...atata cer.