Am plans...am plans cu lacrimi rosii marmorate ce-mi raneau obrajii fierbinti. Dar la un moment dat, moment care de altfel a fost unul foarte aiurea, m-am intrebat de ce. "Pentru ce?". Am timp..am ganduri..am constiinta..am vise..am familie..am prieteni. Pentru ce lacrimile mele de copila indragostita? Daca am luna si dragostea din mine care arde, ce-mi pasa mie de restul? Restul e nimic. Restul exista ca sa ma ajute sa zbor, dar daca mai rau ma incurca, nu mai bine ma lipsesc? Daca am vise si prieteni, ce-mi trebuie altceva ca sa pot admira apusul trandafiriu si farmecul lunii?
P.S. Eu tot aberez cu si despre luna. Ma intreb de ce...si nu cred ca sunt singura :)) Totusi exista o explicatie (pentru orice exista o explicatie...cica): sunt rac. Si pe langa asta...sunt ciudata. Asa ca vreau sa stii totusi un lucru: atunci cand mi-ai zis asta, m-ai facut fericita, pentru ca daca sunt ciudata, inseamna ca am ceva special. Deci ca nu sunt o oarecare.
PV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu