Nu, copile, nu iti deschide brusc aripile. Te apropii de o prapastie ce se sfarseste in mare.. intr-o mare involburata. Valurile te ademenesc.. ca mai apoi sa te arunce. Inainte de a fi pierdut insa, vei realiza. Caci simti, copile. Tu simti, deci stii. Dar va fi prea tarziu ca sa iti poti redeschide aripile, caci marea nu iarta. De ce ar face-o? Consecintele deciziilor sunt inevitabile, precum scoicile strivite sub pasii unui pescarus care trebuie sa se aventureze in universul de galaxii. Pasi mici, insa fara de care marea nu ar avea nisip. Iar mare fara nisip nu exista. Nu? Nu, copile, nu iti deschide brusc aripile...
"Cata luciditate, atata constiinta, cata constiinta, atata pasiune, cata pasiune, atata drama."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu