Copil nebun.

Cand crezi ca te-ai pierdut si-ti vine un inger in ajutor, cum sa nu-i fii recunoscator Cerului? Singura stea calauzatoare ce-ti rasare pe carare este unicul motiv pentru care atunci cand esti obosit, nervos, pierdut, sa bajbai prin intuneric pana ajungi la ea, sa nu te dai batut, sa nu te opresti, fie ca urmezi drumul pe picioare, hotarat, fie ca il continui in genunchi, sceptic. Doamne Dumnezeule! Fiinta mea nu pricepe ce i se intampla acum, nu intelege incotro se indreapta, sau de unde a plecat. Nici macar unde se afla nu mai intelege. Ii e frica de trecut, ca sa nu se mai repete, de prezent, pentru ca este vulnerabil si poate gresi in orice clipita, de viitor, pentru ca nu poate planui nimic, deci nu stie care-i va fi sortirea. Desi stie ce urmeaza, este mai dificil decat se crede. Tot ce trebuie sa faca este sa lase destinul sa-si faca treaba. Dar timpul trece, fie foarte greu, fie mult prea repede. Unde se duc toate clipele astea? Raman amintiri, se scufunda in suflet si devin povesti de spus nepotilor. De ce nu, pare o predestinare frumoasa?(!) Si totusi, eu nu vreau sa le povestesc momentele copiilor. Eu vreau sa-i impartasesc inimii clipele astea de ameteala, visare, teroare, supunere, risc, distractie, pedeapsa, fericire, atunci cand clepsidra va invinge infinitul. Iar tu...tu esti totul, tu poti schimba totul, tu desenezi totul. Un singur lucru vreau sa-ti impartasesc in noaptea asta: de abia astept sa te strang in brate si sa-ti soptesc cald la ureche ceea ce imaginatia-mi va dicta.