Spune-mi o poveste..

Ma uit cum negura cuprinde pe rand fiecare felinar de pe stradute. Se apropie macabra spre mine. Ce sinistra e seara asta, pana si luna s-a speriat. Am temperatura..ochii imi sunt umflati, iar rationamentul gandirii mele ii fredoneaza cantece de dragoste persoanei pentru care m-a parasit. Este atat de cald.. Ma simt ca si cand as fi pe Soare.. Voci nebune urla in capul meu si eu cad. Tot cad intr-o prapastie nesfarsita. Simt cum restul de suflet ce mi-a mai ramas in urma plecarii ei, se dezmembreaza in cioburi ce raman in urma caderii mele. Poate sunt otravita.. Cred ca m-am otravit singura cand am visat la imposibil, cand am visat la momentele in care nu raman in pustiu, alaturi de nimeni. Si doare groaznic de tare. Lacrimile imi curg fara sa simt nimic. Probabil pentru ca la contactul cu obrazul meu se evapora.. Totul imi amortizeaza caderea... Inca privesc cum negura se apropie. Ma intreb unde se afla acea suprafata de care ma voi izbi si ma voi face pulbere. Inspaimantator insa ca nu pot spune nimic despre inima, de data asta. Nu simt nimic. Nici macar nu mai stiu daca o mai am, sau e pur si simplu un gol in locul ei ce imi alinta nebunia. Ard, cad, dar inca visez. Doar ca mi-e frica de otrava. Imi doresc sa visez pentru amandoi, dar vocile mi-au aratat ca naivitatea mea se insala amarnic. Nu mai pot...nu, nu mai pot. Nu mai vreau sa gandesc, nu mai vreau sa planific. Te rog. Ce zic eu? Te implor, spune-mi o poveste...