Prima dimineata insangerata in care am inteles ceea ce-mi spunea...iti apasa pieptul, iti taie respiratia si totul iti pare un vis, cand de fapt ochii ti se dau peste cap si inima lesina. Tot ce mi-a mai ramas acum este...nimic. Am murit - sufletul meu nu-mi mai apartine de acum..a zburat odata cu vocea mea interioara, cu punctul meu de sprijin, cu bataile inimii, cu gandurile si cu lacrimile ce-mi colorau trupul. A fost o lovitura ce mi-a zdruncinat universul. Inca sunt ametita...iar eu tot alba sunt. Mi-am pierdut echilibrul si ma clatin pe o sfoara atat de subtire, incat o simt sub talpi cum mai are putin si cedeaza. Mi-a luat inima si mi-a spart-o in mii de culori rubinate. Si acum vine intrebarea aia pe care am incercat sa o evit mereu: ce fac acum? Trebuie sa continui cumva sa exist, ca sa-mi pot recupera viata. Trebuie sa gasesc o modalitate de a lasa timpul sa treaca fara sa ma raneasca. Trebuie sa las soarta sa aleaga viitorul meu. Daca s-ar grabi putin...
Iti promit ca in ceasurile ce vor veni, va batea acel clopot ce va decide cand destinele amandurora se vor intersecta in acel punct...Paris.
PV
http://www.youtube.com/watch?v=RBM_srNAOk8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu