Inca mai sunt.

Si se scurge nisipul ruginiu din clepsidra, se scurge.. De cand nu am mai trecut pe aici, pana si praful s-a asternut pe panza. Ei, doar nu a murit nimeni din asta, dar continui sa sper ca intr-o buna zi voi mai citi inca o data randurile pe care le-am impartasit acestui coltisor de internet si voi putea afirma ca sunt mandra de mine. Scrisorile mi-au umplut cutia postala, telefonul mi s-a blocat, iar termenul de valabilitate al Tic Tac-ului a expirat. Cum se poate? Cum este posibil sa fi trecut atata timp in care eu sa fiu blocata intr-o viata ce nu-mi corespunde. Sau ma insel eu..poate..sper. Viata mea nu e monotona, de asta sunt sigura..dar uneori imi doresc mai multa libertate. Toata lumea spune "Esti liber, mergi/fa/spune unde/ce vrei!" cu atata usurinta. Cu aceeasi ochi plini de mila, de parca te cunosc atat de bine, de parca te-ar putea intelege. Tu te simti liber? Facem in fiecare zi lucruri pe care nu le vrem, ne petrecem timpul cu cine nu vrem, mergem in locuri in care nu vrem..si ramane suspendata intrebarea de ce. Pentru ce? Pentru cine?
Si de ce Doamne iarta-ma nisipul a inceput sa se scurga din ce in ce mai repede? Cineva sa-l opreasca!

Ce ma duce capul.

Ganduri. Ganduri ce-mi strafulgera mintea ca un ac de cusut ce pica si ramane suspendat pe firul alb de ata. Umbre ce-mi amintesc de zambetul fiecarei persoane care mi-a servit candva drept amic de suflet. Atmosfera vibreaza. Formeaza valurile marii ce se sparg de visele ude. Dungi, buline, semne animeaza zidul ce se-ntregeste cu fiecare zi fumata, cu cate o caramida colorata ce contine exact aceeasi nuanta pe care au capatat-o si ochii mei infometati.
Franturi de foc zboara deasupra cerului si arde galaxia muzelor nepamantene.
Eu iti propun sa razi. Fix acum, fix acolo unde te afli. Ba chiar poti zambi persoanelor ce se afla in jurul tau. Iar daca esti singur, ei bine..atunci prietene, poti zambi doar pentru a-ti croi o amintire pe care nu o vei uita nici in timpurile azurii. Nu-ti trebuie un scop anume. La un moment dat tot trebuie sa inveti sa fii fericit, nu? Ai toata imaginatia de care ai nevoie, oxigenul echivaleaza cu doza propice viselor, iar inima bate timpi intregi doar pentru fericirea ta.
Atat ma duce, atat iti zic. Succes! :)

Ramas. Urma de mare

   Am pupat marea pe frunte. Paharul de frappé imi ingheta treptat fiecare nivel al degetelor. Singurul lucru care ma salva de la inec au fost ochii tai caprui. Ei m-au facut sa plutesc peste clepsidra cu nisip de aur. Pacat ca marea se scurgea in timp, iar noi ne-am trezit intr-o dimineata cu dorul ce ne plesnea fara mila peste fata. Eram doi copii inconjurati de regatul incastelat ce incremenise vis-a-vis de marea azurie, pana cand apa l-a imbratisat atat de strans incat l-a sufocat si s-a destramat printre scoicile sparte. Ai inchis totul in ochii tai, ti-ai strans visele si ai plecat. M-ai lasat sa ma contopesc cu picaturile de ploaie ce spargeau intinderea de apa.

   Acum stau cu amintirea in suflet, intinsa pe iarba si incerc sa pictez in nori tot ce-mi aduc aminte. O sa ramana pentru totdeauna acolo sus si cine stie...poate intr-o zi, un alt suflet de pe alte meleaguri va privi cerul si-mi va putea citi inima...atunci, dragostea mea va dainui in el.
 

Metaforizare.

Nu-i poti cere destinului nimic. Asta este jocul, iar tu esti doar un pion, nu te poti astepta la mai multa blandete de la un jucator. Face tot ce poate ca sa invinga, iar pentru asta..unii pioni trebuie sa pice in mijlocul jocului, sacrificandu-se tablei pe care se negociaza suma. Nu ai dreptul la libertate, ai catusele si lesa puse, in mijlocul desertului. Soarele iti arde buzele, ochii lacrimeaza, iar tu astepti un motiv (o miza, de fapt..o rasplata) pentru care sa alergi in continuare.

The gamer sta regeste deasupra, tragand cate un fum din pipa cu bani, ca un milionar ce tocmai si-a mai cumparat inca o insula. Stie el clipa aia.. senzatia in care presiunea spirituala este atat de mare, incat simti ca ti-ai putea lua zborul si ai putea inota in cer. Atata fericire, atata implinire..de fapt, dupa asta tanjeste fiecare si orice spirit in viata lui (materiala, cel putin..). Incearca sa prelungeasca sentimentul ala frumos. Incearca sa-l eternizeze, sa-l faca nemuritor. Unora le iese, altele pier incercand – desi se spune ca un suflet nu sfarseste vreodata.

Doar inchide ochii si uita. Asteapta.

YOLO

Prin acei ochi albastri am aflat sensul timpului, al vietii. Buzele mi-au explicat foarte clar, faptul ca fiinta din care acestea fac parte se bucura de o existenta nemaipomenit de frumoasa, ca aceasta faptura isi traieste viata din plin. "Cine a mai mers la ora 5 dimineata pe langa sina de tren in Cehia, cu tigara in mana dreapta si sticla de vodka in cealalta, pentru ca se pierdusera pe drumul spre hotel?" m-a intrebat. Ochii mei incercau sa focalizeze golul pe care-l priveam, raspunsul ramanand suspendat in ganduri. Nu voi continua...ideea acestei postari este una simpla, usor de inteles: traieste! Invata, iubeste, mananca, zambeste. Ca doar vorba aia..."Viata-i scurta. Daca n-o putem lungi, macar s-o facem lata." 

Copil nebun.

Cand crezi ca te-ai pierdut si-ti vine un inger in ajutor, cum sa nu-i fii recunoscator Cerului? Singura stea calauzatoare ce-ti rasare pe carare este unicul motiv pentru care atunci cand esti obosit, nervos, pierdut, sa bajbai prin intuneric pana ajungi la ea, sa nu te dai batut, sa nu te opresti, fie ca urmezi drumul pe picioare, hotarat, fie ca il continui in genunchi, sceptic. Doamne Dumnezeule! Fiinta mea nu pricepe ce i se intampla acum, nu intelege incotro se indreapta, sau de unde a plecat. Nici macar unde se afla nu mai intelege. Ii e frica de trecut, ca sa nu se mai repete, de prezent, pentru ca este vulnerabil si poate gresi in orice clipita, de viitor, pentru ca nu poate planui nimic, deci nu stie care-i va fi sortirea. Desi stie ce urmeaza, este mai dificil decat se crede. Tot ce trebuie sa faca este sa lase destinul sa-si faca treaba. Dar timpul trece, fie foarte greu, fie mult prea repede. Unde se duc toate clipele astea? Raman amintiri, se scufunda in suflet si devin povesti de spus nepotilor. De ce nu, pare o predestinare frumoasa?(!) Si totusi, eu nu vreau sa le povestesc momentele copiilor. Eu vreau sa-i impartasesc inimii clipele astea de ameteala, visare, teroare, supunere, risc, distractie, pedeapsa, fericire, atunci cand clepsidra va invinge infinitul. Iar tu...tu esti totul, tu poti schimba totul, tu desenezi totul. Un singur lucru vreau sa-ti impartasesc in noaptea asta: de abia astept sa te strang in brate si sa-ti soptesc cald la ureche ceea ce imaginatia-mi va dicta. 

                                                                                                                     

Cer rosu.

Imi dai fiori, ganduri, sentimente

Vise ce candva le voi implini,
De tine am nevoie pentru a-ncetini,
Timpul, viata, ale dragostei ingrediente.


Nu sunt poet, dar nici ca-mi pasa,
Viata e geniala cu tine acum,
N-am nevoie de rime ca sa-ti spun
Ca inima ti-e tare frumoasa.


Esti poet nebun, doar sufletul e calm,
Mintea-ti zboara in felurite culori,
Cand inima pluteste peste nori,
Totul e pasnic, invatat ca dintr-un psalm. 


Si daca viata e grea, nu ma intereseaza,
Te am pe tine, am la cine sa ma gandesc,
Vise pe care le creez, cica din asta traiesc
Din asta, si din dragostea ce ma formeaza.


Vreau sa-mi exprim adoratia pentru tine,
Dragostea ce ti-o port, 
Prostia cu care ma comport,
Dar cuvintele sunt prea putine....

Dar...nu uita

niciodata sa visezi. Sufletul respira vise, fara ele se ineaca, se opreste si inceteaza... Un vis. Atata iti trebuie ca sa ramai in joc. El te face sa crezi in fericire, in viata si in eternitate. Nu ai nevoie nici de harta, nici de ghid, ai totul in tine, pentru ca din vis esti nascut tu. Din fericire ai rasarit, lunatic sagalnic ce-mi servesti drept fantezie. Te-ai intors in acelasi vartej de credinta, doar pentru ca asta a fost dorinta unui iluzionist feeric, destinul amandurora sa se combine si sa ne anestezieze existenta. As invinge si neantul, doar ca sa nu-mi pierd visele alaturi de tine. Timpul se iroseste ca un slujitor credul, cu o naivitate oarba. Si ma bucura, ma face sa zambesc, stiind ca visele noastre se vor uni in curand si se va forma acelasi visator legendar. 
Indiferent de ce se va intampla, tine minte un lucru: viseaza necontenit, indiferent de timp, spatiu sau consecinte.

http://www.youtube.com/watch?v=pbyz1dTNs8s

Mai mult...

Inca nu-mi vine sa cred ca El mi te-a dat ca raspuns pe tine...daca n-as fi intrebat, inca m-as fi chinuit sa-mi inteleg cosmarurile si sa caut vreun semn ca dragostea macar exista. E atat de fain mai copile, sa-ti gasesti in lumea asta larga un rege care sa-ti poata cuceri regatul. Sa gasesti un visator lunatic care sa-ti completeze gandurile, visele...zambetele. Ma uit la minute cum dispar in preajma ta..la ceasul care se grabeste, dar stii bine ca nu-mi mai pasa. Not anymore. Cand seara se lasa si luna arde, tu-mi arati alinare...cu tine nu exista realitate sau imaginar. Cu tine sunt intr-un vis ce nu mai are inceput sau sfarsit, deci nici mijloc. Tu...imbraci un suflet cald acum, invelesti o inima nebuna ce sfideaza ritmul. Incep sa-mi fac o idee despre aceasta dragoste...e doar un inceput. Am o viata intreaga sa-mi dau seama de ea. Miss ya.


P.S. Printesa pupa regele.


http://www.youtube.com/watch?v=F1yhczZDfQk

Concepe.

Imagineaza-ti. Imagineaza-ti ca te afli pe o suprafata betonata, destul de mare incat sa poti face 2 pasi pentru a putea gandi mai bine si destul de mica pentru un claustrofob, inconjurata de goliciune..de nimic. Daca ai cadea in nimicul ala, ai evada din lumea pe care vreau eu sa ti-o inchipui acum si nu mi-ai mai putea raspunde la intrebare, asa ca hai sa presupunem ca nu ai avea curiozitatea de a te apleca sa vezi nulitatea abstractului si sa cazi. Asta e intreaga ta lume acum, o platforma din pietre sfaramate. Soarele iti coloreaza firele de par si iti arata cat de blond/a ai putut fi atunci cand ai acceptat sa ajungi aici. Langa tine nu e nimeni si nimic, doar tu si ceasul de pe mana care a sfarsit la granita dintre lumi. L-ai fi putut vinde daca nu s-ar fi oprit sa ticaie, daca ai fi avut cui, sau daca pur si simplu ai fi avut ce sa faci cu banii primiti pe el. Vag, nu? Mda...cam asa e locul in care te afli, vag, secat, spart, topit. Incerci sa-ti imaginezi alta lume, visezi, doresti, dar caldura nu te lasa sa fugi de pe beton. Nu ai voie. A inceput sa-ti fie foame..o senzatie de foame ce se intensifica destul de repede. Dar te poti obisnui si fara, asta sa fie problema.. Mai incerci inca o data sa scapi, sa zbori, sa speri, dar...incepe sa-ti fie sete. Ti-e dor. Ai senzatia ca innebunesti in singuratate. Soarele incepe sa arda, sa te absoarba. Si totusi..e bun si soarele. E singurul care iti dovedeste ca inca mai esti in acelasi univers din care ai plecat. Nici urma de civilizatie, spatiu, mancare, apa,sau pic de umbra. Cand visele dispar si speranta incepe sa se stinga, atunci cand ideea de a te da batut/a ti se instaleaza firava in minte...ia spune-mi, nu ti se pare buna ideea de a sari in nimic?

Absurditatea destinului

Bai oameni buni...zau asa! Ce-i cu atata tristete, deprimare si depresie? Nu-nteleg. Vorba lui.."ai vreo problema"? Don't get it. Ok, ok..fiecare are momentele si zilele lui, pe asta o pricep. Dar sa o tii intr-o continua suparare, come oooon. Who the hell cares? Pe bune...cateodata orice om are nevoie sa zambeasca, sa vada soarele zilei..eu il vad.  Ma rog, pe aici e noapte..dar nu conteaza, eu tot vad soarele! :)) N-am absolut nici un motiv sa fiu fericita in mod special..doar pentru faptul ca mi-am gasit o persoana pe care sa o iubesc pana o sa dea pe afara de iubire (indiferent de numarul care se afla intre noi) si pt ca familia mea e sanatoasa, fericita..la locu' ei, nu inseamna ca ar trebui sa am starea asta (care btw, sper sa nu treaca la fel de repede precum a venit).. doar ca m-am gandit ca ar fi foarte dragut ca omuletii care citesc aceasta postare a unei simple pustoaice visatoare sa zambeasca. Pur si simplu. Fara absolut nici un motiv. Ce se poate intampla? O sa ai o stare mai buna, nu te speria, asta nu inseamna ca ai innebunit... Cam asta este mentalitatea in ziua de azi..daca zambesti, ar trebui sa te cauti. As vrea sa le multumesc anumitor persoane care ma fac sa simt ca pot zambi absolut cand vreau, fara sa-mi pese de parerea nebunilor care ma cred pe mine nebuna, pentru ca poate peste ceva timp..cand o sa am o senzatie monotona, prefer sa recitesc asta si sa-mi aduc aminte cat de frumoasa e viata cand esti inconjurat de chestiutele astea mici care mi-au intrat in viata ca sa ma faca fericita (ordinea e random, de nebuna) :
   ma' muzicutsa, multumesc pentru ca tu la ora 4 si jum dimineata imi povestesti, razi..dupa care devii dintr-o data serios si avem o discutie cica serioasa, care oricum se termina tot cu mine razand. stii tu faza cu regatul...
   myna...nu am cuvinte sa-ti multumesc pentru ca esti cea mai tare sora din lume si pentru ca indiferent de distanta, inca doar gandindu-ma la tine, ma conduci la cele mai bune decizii pe care le pot lua.
   domnule compozitor, mai tii minte cand invata madalina pentru bac si noi stateam in pat (acum, patul meu) si ne jucam sah pe kktu' ala de tablita cu magnet si nu ne puteam abtine sa nu vorbim in soapta si ne injura mada pentru ca nu putea sa se concentreze? :)) thank's for this memory.
   Vladie, tu esti..cel mai complicat om pe care l-am cunoscut pe net vreodata :)) nu-mi vine sa cred ca a trecut un an..anyway, multumesc pentru toate discutiile contradictorii care nu se mai terminau, in care adoram sa aberez si sa gasesc motive absolut cretine ca sa nu fiu de acord cu tine, doar ca sa vad what's next :))
    Crina..am doar un singur cuvant pentru tine.."coacazele", remember?:)) multumesc pentru toate idioteniile pe care le-am facut impreuna.
   dudule..multumesc pentru narcisismul excesiv pe care il ai oricum..pentru ca am invatat cum sa ii spun unui narcisist ca daca nu e Andrei..pff..degeaba respira :))
    Raducu'? Tu mai graiesti din cand in cand pe acolo..cam rar, ce-i drept..dar macar o mai faci :)) multumesc pentru perioada aia.
    Roxy Argh, iti multumesc pentru ca esti acolo de cate ori am nevoie, fara exceptie.
     Ana...draga Ana..:)) multumesc pentru ca alaltaieri te-am asteptat vreo 2 ore si n-ai mai venit :))
    ciudi...multumesc pentru ca m-ai inteles. si pentru ca m-ai facut sa beau mai multa cola :)) p.s. vodka connecting people, right ?:p












                                                                                                 Restul e cancan.
   

Cheie muzicala. :)

Tu-mi pari a fi un vis, iar realitatea e de acord cu mine. Visul a devenit visator, iar visatorul a devenit vis. Smecher..poate chiar prea filozofic. Oricum, inima imi e vrajita si cand mi-ai zis ca m-am indragostit de un nemernic, n-am stiut ce reactie sa am. De ce? Pentru ca nu mi-am dat seama pe moment ca tu glumeai. As vrea sa vedem un rasarit de mare si un apus pe varf de munte, dupa care sa ne jucam cu timpul si sa ne petrecem impreuna infinitul. Scriu asta aici, pentru ca asta este modalitatea prin care iti zic ceva "frumos". Ar trebui sa te gandesti ca fiecare pereche de ochi ce se plimba acum pe scrisul meu da esenta ideii asteia, destinata...tie.

Carnaval obscur.

Lumina calda a soarelui imi incalzea chipul palid. Ochii imi erau fierbinti. Simteam ca nu mai pot respira. Ma aplec spre pamant, zeci de amintiri imi napadesc in minte. O lacrima cade pe pamantul rece...totul imi pare ireal.
Ganduri imi tipa in minte zeci de nume de persoane, de locuri, de amintiri ce odata imi zambeau prieteneste. Acum provoaca atata durere, incep sa cred ca mi-au creat o dependenta de lacrimi si de chin. Atunci erau vise, simple vise ce-mi schitau cu otrava viitorul perfid. Imaginatia mea se naruia ca un peisaj in care se navalesc mii de caramizi dupa un cutremur.
Totul din juru-mi se invarte incet, ca o moara de joc dintr-un carnaval de clovni. Ce usor e pentru ei...mereu au o masca rujata, data cu creion dermatograf, incat lacrimile devin doar o piesa de teatru.
Ma simt ca un vartej de apa, pestii colorati reprezentand oamenii ce incearca sa ma trezeasca din lesin, din nebunie. Nu cred ca si-au dat seama ca eu ii aud, ii vad prin acesti ochi ce ard si plang, doar ca legatura dintre mine si corp a fost sugrumata de trecut.
Am intalnit o raza de speranta in drumul meu spre sfarsit ce-mi lumina calea abatuta de la rationament. Parca si durerea a devenit sedativ in fata intunericului ce ma astepta cu bratele deschise.
M-am panicat. De ce? Infinitatea de motive pe care le aveam nu putea fi redata in cerneala. Si totusi unul dintre ele a iesit in evidenta: totul a devenit alb.

Regina de neagra.

Toti cad ca niste pioni de pe tabla alb-negru. Unul dupa altul isi urmeaza destinul pentru a-si proteja regina. Regele e neimportant si incapabil de a gandi un joc in care sa-si piarda cat mai putin dintre soldati. Poate aluneca doar un singur patratel? Trist. In concluzie, cel care a inventat sahul s-a jucat cu regele, l-a facut neputincios. Acest geniu nebun i-a acordat reginei capacitatea de a cuceri intreaga tabla de sah, partea cea mai usoara fiind seducerea conducatorului inamic.
Nu stiu de ce m-am legat de sah..cam la asta ma gandesc cand simt cum se lupta in mine doua forte opuse ce au sanse egale de castig. Doar ca in functie de reusita, depinde si viitorul meu..si in astfel de momente, in care ma simt neputincioasa in fata destinului, ce pot face altceva decat sa scriu? (:


                                                                                                                                        PV

Spune-mi o poveste..

Ma uit cum negura cuprinde pe rand fiecare felinar de pe stradute. Se apropie macabra spre mine. Ce sinistra e seara asta, pana si luna s-a speriat. Am temperatura..ochii imi sunt umflati, iar rationamentul gandirii mele ii fredoneaza cantece de dragoste persoanei pentru care m-a parasit. Este atat de cald.. Ma simt ca si cand as fi pe Soare.. Voci nebune urla in capul meu si eu cad. Tot cad intr-o prapastie nesfarsita. Simt cum restul de suflet ce mi-a mai ramas in urma plecarii ei, se dezmembreaza in cioburi ce raman in urma caderii mele. Poate sunt otravita.. Cred ca m-am otravit singura cand am visat la imposibil, cand am visat la momentele in care nu raman in pustiu, alaturi de nimeni. Si doare groaznic de tare. Lacrimile imi curg fara sa simt nimic. Probabil pentru ca la contactul cu obrazul meu se evapora.. Totul imi amortizeaza caderea... Inca privesc cum negura se apropie. Ma intreb unde se afla acea suprafata de care ma voi izbi si ma voi face pulbere. Inspaimantator insa ca nu pot spune nimic despre inima, de data asta. Nu simt nimic. Nici macar nu mai stiu daca o mai am, sau e pur si simplu un gol in locul ei ce imi alinta nebunia. Ard, cad, dar inca visez. Doar ca mi-e frica de otrava. Imi doresc sa visez pentru amandoi, dar vocile mi-au aratat ca naivitatea mea se insala amarnic. Nu mai pot...nu, nu mai pot. Nu mai vreau sa gandesc, nu mai vreau sa planific. Te rog. Ce zic eu? Te implor, spune-mi o poveste...

Ai invatat sa zbori si ai zburat..acum presupun ca urmez eu.

Prima dimineata insangerata in care am inteles ceea ce-mi spunea...iti apasa pieptul, iti taie respiratia si totul iti pare un vis, cand de fapt ochii ti se dau peste cap si inima lesina. Tot ce mi-a mai ramas acum este...nimic. Am murit - sufletul meu nu-mi mai apartine de acum..a zburat odata cu vocea mea interioara, cu punctul meu de sprijin, cu bataile inimii, cu gandurile si cu lacrimile ce-mi colorau trupul. A fost o lovitura ce mi-a zdruncinat universul. Inca sunt ametita...iar eu tot alba sunt. Mi-am pierdut echilibrul si ma clatin pe o sfoara atat de subtire, incat o simt sub talpi cum mai are putin si cedeaza. Mi-a luat inima si mi-a spart-o in mii de culori rubinate. Si acum vine intrebarea aia pe care am incercat sa o evit mereu: ce fac acum? Trebuie sa continui cumva sa exist, ca sa-mi pot recupera viata. Trebuie sa gasesc o modalitate de a lasa timpul sa treaca fara sa ma raneasca. Trebuie sa las soarta sa aleaga viitorul meu. Daca s-ar grabi putin... 
Iti promit ca in ceasurile ce vor veni, va batea acel clopot ce va decide cand destinele amandurora se vor intersecta in acel punct...Paris.



                                                                                                               PV

http://www.youtube.com/watch?v=RBM_srNAOk8

Fericire superficiala...

Refuz sa ma dau batuta in fata trecutului. Ma urmareste lacom si asteapta sa ma dau batuta amintirilor ce mi-au dat foc sufletului. Acum arde....flacarile din pupile ce se leagana ritmat se mistuie in iris. Gandurile insangerate stralucesc pe-al meu cer ca niste stele. Versuri taiate, fara rima intre ele, stau si plang in fata lui Eminescu. Buze inmuiate in sictir urla in ecouri : "Fericire!" . Corect...fericire, pace, liniste. Visul meu se aseamana cu dorinta unui copil de a avea prima jucarie. Dar ce vise, domne?! Cine da doi lei pe vise? "Trebuie sa invatati sa visati.", "Trebuie sa invatati sa va traiti viata", "Viata inseamna ordine in suflet"...vorbe simple. Habar n-au cum e sa fii visator...au uitat si vorbesc tampenii.
Ah...e clar, sunt infectata. Sunt infectata de acest virus al fiecarui adolescent ce scrie metafore din care se scurge tristete si ura. De ce, copii dragalasi? De ce ati uitat de fericire? Ati scris prea mult despre vieti infecte. Erati nebuni. Asta mi-a placut la voi. Asta m-a facut sa va citesc..asta m-a facut sa visez.
Viata e o ironie ce se pare ca v-a otravit. Ati uitat sa zambiti..ati uitat de fericire si nu-mi vine sa cred! Ati uitat de iubirea pura desenata in fiecare cantec de chitara. Imi doresc ca cineva sa ma trezeasca din cosmar si sa-mi spuna ca totul a fost o gluma proasta.

A fost ceva...

   Stau si ma uit in fiecare zi, din strafundurile unei biblioteci mari si cunoscuta, la fiecare tanar si copila, plini de viata in obraji, ce cauta entuziasmati misterele trecutului scris cu cerneala veche in felurite carti.

   Paginile mele s-au transformat in niste foi patate de trecerea timpului, cu niste coperti pline de sentimente pescuite de la fiecare visator ce a apucat sa ma rasfoiasca. Din cate am auzit, un singur tocilar a reusit sa-mi descifreze literele, de la prima pana la ultima. 

    Asa i-au spus ei: "tocilar". Dar cred ca au facut-o din pura invidie pentru ca acel copil avea un dar special. Si nu am nici urma de indoiala. Simteam privirea arzatoare ce se napustea asupra fiecarei fraze firave si parca ma gadila de bucurie, bucuria adusa de acel adolescent pierdut in filele eternitatii.

   Nu mi-a pasat cand intr-o ora tarzie, in acel moment aurit in care deasupra noastra veghea un fragment de noapte clara, copilul a adormit si nu a mai putut sa-mi termine unul dintre cele mai palpitante capitole. Nu voi putea spune niciodata ca m-am suparat atunci cand a varsat din greseala doua picaturi de apa pe cerneala zgariata de privirile altor personaje. Pentru ca dorinta lui de a-mi deslusi hieroglifele incepea sa arda chiar si-n sufletul meu.

   Dar...in una din zilele ploioase ale toamnei tarzii m-a parasit in acest loc straniu in care se pare ca-mi voi petrece infinitul. Acum stau si privesc acele ceasului de perete cum se invart ametitor de tare. Acum...stau si privesc cum destinul imi rade in fata si se joaca cu soarta cartilor de colorat.

P.S. Textul asta mi-a adus aminte de inocenta unei compuneri scrise in camera goala, lipsita de glasurile de copil, cand am ramas atunci amandoi si am inceput sa descriem viata lui.

Moment ciudat.

Am plans...am plans cu lacrimi rosii marmorate ce-mi raneau obrajii fierbinti. Dar la un moment dat, moment care de altfel a fost unul foarte aiurea, m-am intrebat de ce. "Pentru ce?". Am timp..am ganduri..am constiinta..am vise..am familie..am prieteni. Pentru ce lacrimile mele de copila indragostita? Daca am luna si dragostea din mine care arde, ce-mi pasa mie de restul? Restul e nimic. Restul exista ca sa ma ajute sa zbor, dar daca mai rau ma incurca, nu mai bine ma lipsesc? Daca am vise si prieteni, ce-mi trebuie altceva ca sa pot admira apusul trandafiriu si farmecul lunii?


P.S. Eu tot aberez cu si despre luna. Ma intreb de ce...si nu cred ca sunt singura :)) Totusi exista o explicatie (pentru orice exista o explicatie...cica): sunt rac. Si pe langa asta...sunt ciudata. Asa ca vreau sa stii totusi un lucru: atunci cand mi-ai zis asta, m-ai facut fericita, pentru ca daca sunt ciudata, inseamna ca am ceva special. Deci ca nu sunt o oarecare.


                                                                                                                                PV

Esti unic.

Plângi în versuri, dragul meu;
Plângi și-ți dorești trecutul suav,
Mă gândesc astfel mereu,
La sunetele plânse grav.

Nu-ți tăia Îngere,
Ale tale aripi mute,
În neagra curgere
De destine cu gust iute.

Pentru că ai să înnebunești
În capcana ei ascunsă,
Și de ea de te-ndrăgostești..
Inima va fi pătrunsă.

Regret că ți-am dat drumul,
Luna mi-a fost poartă
În al nopții gri; parfumul,
Mi-a fost în vise, hartă.

Dar te voi răpi în al meu balet,
Într-o zi linistită de vară,
Atunci când șoaptele strânse-n suflet,
Vor cânta o notă muzicală.