Nu mai stiu ce sa cred.Este ca si cand m-as certa cu mine insami...nu pot vorbi cu partea care ma intelege...m-am uitat la un fulg nevinovat care se asezase pe aparat.Parca ii vedeam versurile,simteam fiecare semn in parte.M-am uitat la poza de pe aparatul de fotografiat: era plina de astfel de fulgi identici...numai ca el avea ceva aparte; nu se afla in poza...ci deasupra ei .M-am trezit,mi-am dat seama ca ma gandeam la un fulg si mi-am redresat gandurile.Oricum fulgul nu avea sa vorbeasca cu mine,si asta ma oftica cel mai tare.Il doream, si chiar era acolo...numai ca s-a topit..si a ramas doar o amintire.Am intrat in casa,cu multi fulgi pe mine...la caldura s-au topit alaturi de picaturile de apa cazute lin pe pielea mea catifelata.Mi-am dat parul dupa ureche si incercam sa ma linistesc....e doar un fulg,e doar un fulg...asta-mi ziceam mereu,desi stiam ca nu e asa...incercam sa ma contrazic pe mine...dar,asa cum se spune:asculta-ti inima!Ce bine ar fi....sa fie asa usor :) As vrea sa ma asculte si ea pe mine.... P.S.:Dedicat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu